In Noua fata a recrutarii, Valentina aduce in discutie modul in care persoanele se expun pe internet si consecintele acestei in cazul aplicarii la un job.

Este bine stiut ca recrutarii folosesc de o buna perioada de timp internetul, cu scopul de a verifica candidatii. Poate angajatorul este interesat de poza candidatului, mai ales pentru pozitii de secretara de exemplu :), sau poate vrea sa ii construiasca un profil psihologic. In acest sens, urmareste activitatea aplicantului pe grupuri de discutii specifice, ii scaneaza blogul sau pur si simplu se uita peste galeriile foto de pe flickr.

Ti se pare straniu?
Nu ar trebui. Aceste metode preliminare de a afla mai multe informatii despre o persoana nu se regasesc doar in recrutare. Strangerea de informatii personale prin intermediul internetului apare si in alte ocazii, cum ar fi in cazul colectarii de date personale, ale unui posibil partener de afaceri.

Revenim la recrutare. Valentina spune:

Astazi aplicantii la job sunt aceeasi care-si cauta jumatatea si se inscriu la cluburi care mai de care mai interesante. Ai nesansa sa-i vezi in costumatii prea familiare, in ipostaze prea indepartate de cea profesionala si ti-e greu sa te detasezi de asta.

Noua fata a recrutarii, data de evidenta ei mutare online, este prea personala si daunatoare prin aceasta personalizare excesiva. Cu totii avem o fata profesionala si una umana.

Valentina intra pe o zona sensibila. Pana la urma nimeni nu ii obliga pe recruteri sa urmeasca candidatii pe net. Acestia isi depun cv-ul, vin la in interview-uri, interview-uri preliminare, pot da teste psihologice si profesionale. Pana la urma asta este treaba unei agentii de recrutare sau a departamentului de HR a respectivei companii.

Sa te plangi ca afli lucruri prea personale pe internet, este ca si cum te-ai uita cu binoclul in apartamentul vecinului de peste strada si ai fi deranjat ca acesta umbla dezbracat prin casa.

Cat de uman sau de profesional sa fii pe internet?
Pentru a da raspuns la aceasta intrebare nu trebuie sa iei in calcul recrutarea, este irelevant. Libera exprimare nu ar trebui sa fie ingradita de nimic atata timp cat nu intri peste libertatile altei persoane. Dar trebuie sa tii cont de un lucru: Tot ceea ce faci si tot ceea ce spui, te defineste.

2 comments | post comment

Tony Roy, managing director la CareerBuilder.co.uk, declara ca prefera un pret de 2000$ pentru publicarea unui job. Conform Classified Intelligence:

If he had his way, Roy said, each posting on a job board would be $2,000 or so. He pointed out that that recruitment agencies typically charge 18 to 30 percent of first-year compensation as their fee, and print ads often cost much more than $2,000 … there’s no reason online posting rats shouldn’t go up to $2,000 over time.

In principiu Roy are justificari pertinente in privinta costurilor ce implica recrutarea prin intermediul agentiilor de recrutare sau al anunturilor la ziar. De exemplu, in Canada, pentru a posta un anunt pe 30 zile intr-o publicatie, pretul total al anuntului poate ajunge pana la 900$. De altfel, cel mai cunoscut site de recrutare din Canada, Workopolis.com, percepe o taxa de 600$ pentru un job postat.

Cu toate acestea, o posibila crestere a tarifelor este putin probabila. Google API, site-urile de social networking sau cele de anunturi free, precum Craigslist, fac ca aceste preturi sa ramana la acelasi nivel sau chiar sa scada.

Daca ar fi sa imi ceri opinia, cred ca as ezita sa ma pozitionez pe o anumita baricada in privinta preturilor percepute de job board-uri. Intotdeauna incerc sa inteleg business-urile chiar in esenta lor, cu accent pe calitatea si profesionalismul oferit. Este greu sa oferi servicii de calitate uitandu-te in spate la noii veniti, cu tarifele lor infime si care pe de alta parte nu au notiunea de calitate sau de intelegere a unui business.

0 comments | post comment